Jelui-m-as si n-am cui
As crede ca lamentatul este una din cele mai practicate ocupatii pe la noi.
Nu sint cu totul (si cu toata) impotriva lamentatului – in reprize scurte face chiar bine, dar cind devine un hobby se transforma intr-o povara atit pentru cel care-l practica, cit si pentru martorii mai mult sau mai putin voluntari.
E ok sa discuti o problema cu un prieten apropiat, dar daca insisti ca preocuparea ta sa devina cunoscuta de cit mai multe persoane, inclusiv necunoscutii care au nenorocul sa-ti iasa in cale, sa stii ca nu procedezi corect.
Ne lamentam acasa, in strada, la o cafea, la serviciu (“Prea exigenta?”) si chiar in oglinda. Totusi se prefera prezenta spectatorului – pentru un efect mai dramatic.
Sa-ti plangi de mila poate fi folosit ca terapie doar in doze mici, in nici un caz nu trebuie ca aceasta “tehnica” sa fie folosita excesiv pentru ca nu duce intr-o directie buna. Ba dimpotriva, poate duce la depresie. Si nu ne dorim asta, nu?
Chiar daca victima lamentatului tau nu ia prea aproape de suflet tot ce-i spui, pe viitor va incerca sa te evite din cauza gustului amar pe care i-l lasa orice discutie cu tine.
Ca alternativa propun o atitudine orientata spre solutii. Daca te surprinzi des plingandu-te de ceva, incearca sa-ti concentrezi energia spre formularea in termeni concreti a problemei si identificarea posibilelor solutii.
Aici ai mana libera sa inviti la “brainstorming” pe cine si citi vrei 
Atitudinea conteaza!
Aceasta abordare pozitiva nu numai ca te va scapa de eticheta de “plangacios cu experienta”, dar si-ti va imprima pe fata o luminozitate care ii va face pe ceilalti sa vrea sa-ti fie in preajma.
Chiar azi ma gandeam ca voi primi mai devreme sau mai tarziu astfel de reprosuri, si pe buna dreptate. Dar m-am pomenit intr-un mediu nou pentru mine si mi-a luat timp sa analizez, asimilez, accept, ce-mi apare in vizor.
Voi scrie, mai ales ca mi-e dor de scris. Aveti putina rabdare.
Deocamdata pot sa spun doar ca imi face bine sa fiu doar in grija mea si a noilor imprejurari.
“Deocamdata pot sa spun doar ca imi face bine sa fiu doar in grija mea..”
Putem sa calificam asta ca egoism?
Si despre post: l-ai scris pentru tine ori pentru cei care ti se tot pling?
L-am scris de dragul parerii despre fenomen.
Sa fiu in grija mea nu cred ca inseamna egoism – ba dimpotriva…
Irina, rămîi egoistă şi grijulie cu tine, dar nu uita şi de noi, per favore!
A trecut şi vacanţa, şi concediul, iar tu n-ai scris nica pe blogul ăsta! Aşteptăm impresii di la Roma, Geneva, Amstredam, altfel n-o să te dăm în judecată, dar o să intrăm tot mai rar pi saitu’ ista, că sunt atîtea altele dinamice în jur! 
Soro, se face a doua lună de cînd nu mai scrii nimic! Asta numeşti tu bucurie de a trăi şi pozitivism?! Sau ai dat de bibe la Rîm şi nu mai vrei nică…